Print Friendly, PDF & Email

De obicei, cartofii in coaja se prajesc in baie de ulei, dar daca sunt doar unsi cu un amestec de unt si ulei de masline si apoi copti, capata deopotriva un gust placut si o textura crocanta. Aici, cartofii au un topping de branza proaspata cu somon afumat si marar, rezultand o gustare cu adevarat speciala.

Cartofi copti in coaja cu somon afumat si marar

Ingrediente

  • 8 cartofi mici, circa 200 g fiecare
  • 2 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 20 g unt
  • 125 g somon afumat
  • 1 lingura de zeama de lamaie
  • 150 g branza proaspata de vaca
  • o lingura de capere scurse si tocate
  • 2 linguri de marar tocat
  • sare si piper
  • firisoare de marar proaspat, pentru ornat

Mod de preparare

Se incalzeste cuptorul la 200 °C. Se spala bine cartofii si se lasa la uscat pe servete de hartie. Apoi se infig in frigari de metal, astfel se vor gati mai repede. Li se unge coaja cu o lingura de ulei de masline si se presara deasupra putina sare. Se aranjeaza cartofii pe o tava si se coc o ora – o ora si un sfert sau pana cand s-au fragezit.

Se scot din frigari si se taie in jumatati, pe lungime. Se scobeste miezul cartofilor, lasand doar un strat langa coaja, de aproximativ 1 cm grosime. Miezul se poate folosi pentru a prepara crochete sau ca topping pentru o budinca. Se taie in doua fiecare jumatate de cartof si se asaza, cu partea scobita in sus, pe o tava de copt curata.

Se topeste untul, se combina cu restul de ulei si se asezoneaza dupa gust. Se unge cu aceasta mixtura scobitura cartofilor. Se pun din nou in cuptor si se coc alte 12-15 minute sau pana cand sunt aurii si crocanti.

Intre timp, se taie somonul afumat in fasiute delicate si se stropeste cu zeama de lamaie. Se amesteca intr-un castron cu branza, caperele si mararul.

Se lasa cartofii sa se raceasca 1-2 minute, apoi se umplu cu mixtura de somon si branza. Se garniseste fiecare bucata cu un fir mic de marar. Se serveste gustarea rapid, cat timp coaja cartofilor este calda.

 

RECOMANDAREA BUNICII: APARATUL PENTRU CLATITE DE LA RUSSELL HOBBS

 

RECOMANDAREA BUNICII: PRODUSELE Kfea